luni, 8 decembrie 2008

inside

Între monopol şi diversitate, percepţia artistică probează înainte de toate o formă de limbaj care filtrează o apreciere, o interpretare şi o judecată. Asimilarea unui limbaj - ideea şi conceptul, implică deliberat stăpânirea unei tehnici şi „incursiuni” cotidiene. Unul din primatele care se impune atenţiei, este tocmai metafora jocului, manifestată cu precădere în domeniul experienţei artistice/estetice, şi recurgând constant la turbulente sau lucidităţi de ordin raţional.
Asadar, inside - survine, precede şi coexistă dintr-o presiune a identificării, preponderent lizibilă sau ilizibilă.
“Concepţia regizorală” a corpului uman – obiect/subiect de artă, derulează “intenţii creatoare”, filtrând un demers persuasiv, mai mult, experienţe estetice care provoacă direct trăiri, metamorfozate într-o matrice a semnelor şi sensurilor.
Decriptarea şi perceperea intenţiei compoziţioanale de grafică, “colate” pe corpul artistului dezvăluie totodată comunicarea nonverbală, urme/deziderate şi medierea jocului de limbaj – aduc cu sine imaginarul şi simbolicul, generează tensiuni şi decriptează istorii personale.
Astfel, “envinroment”-ele vizuale prezentate pe simezele galeriei, invită la reflectări ale unor imagini ce pot deveni mai curând o matrice. Fie Refuz, Izolare, „atitudini introvertite” fie un tumult al „situaţiilor fără respir” - toate conduc către o viabilitate acerbă... suscitând receptorul - la reacţii pluraliste.












mihaela stirbu - performance TUMULT - Bucuresti 2008

CV

mihaela  știrbu 

mihaela_stirbu2003@yahoo.com


studii
• actualmente - profesor de Arte Vizuale
• Drd. Universitatea de Arte “G. Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte   Vizuale
• Master în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, secţia     Grafică
• Universitatea de Arte “G. Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale,   secţia Arta Murală
• Membru U.A.P. din România, Filiala Iași


expoziții colective
2015, 2014, 2013, 2012, 2011 - Festivalul Internațional „Arte Reciclări Terapii/Tradiții Educații”, Galeria “Cupola”, “Th. Pallady” și “N. Tonitza”, Iași
2015, 2014, 2013 - Expoziția Națională de Artă Vizuală „Dragobete Art.Ro”, Sala Atrium, Pallas Mall, Iași
2015 – Expoziția Internațională de Arte Vizuale “Dialoguri”, Galeria ”Cupola”, Iași
2015 - Expoziția de Arte Vizuale „A.R.T.E”, ediția specială de Paște, Galeria “Cupola”, Iași
2014 - Expoziția de Arte Vizuale „A.R.T.E”, editia de Toamnă, Galeria „I.Art” Iași – Biblioteca Centrală Universitară, Iași
2014, 2012– Expoziția de Arte Vizuale – “Inima”, Galeria Auchan, Iași
2014, 2012 - Expoziția Salonului de Iarnă al Festivalului International A.R.T.E
2015, 2013, 2012, 2011 - Expoziție-Concurs Internațional de Creație Plastică „Eminesciana”, Iași
2013 - Expoziția de Artă Vizuală „Intre Figurativ si Simbolic – Ipostaze de ieri și de azi”
2013 - Expoziția de Artă Vizuală „Ritmuri Atemporale”
2013, 2012 - Expoziția de Artă Vizuală „Identități Ieșene” 
2013 - Expoziția Taberelor de Creație din cadrul Festivalului Internațional A.R.T.E.
2013, 2009 - Expoziția Anuală a Salonului Profesorilor de Arte Vizuale, 2013, Chișinău
2012 - Expoziția de Artă Vizuală „Mirajul Cetății”, Iași
2012 - Expoziția de Artă Vizuală „Sărbătoarea Artelor la CCD”, Iași
2006 - „Imported Version”, Facultatea din Manchester, Anglia
2005 - Muzeul Universității din Murcia, Spania
2005 - Biblioteca Regională din Murcia, Spania
2005 - Expoziție-Concurs în aer liber, Murcia, Spania
2004 - "Das Licht in Laut und Farbe", Viena, Austria
Performance, Happening, Instalaţie
2008 TUMULT – foto-performance
2008 „Blind Mind” – instalaţie
2008 „Part of Story...” / „FUCK OFF”
2005 Instalaţie (Scoica – Simbol inaccesibil)
2004 Performance „Azi 12” – actiune intitulată „Iter Perfectionis”
2004 Foto- performance „Alumna”
2004 acţiune intitulată „Sinele”

expoziții personale și de grup
2015 - "Cromatic și Acromatic", Galeria "Lascăr Vorel", Piatra Neamț
2012, 2011 - Expoziție de grup "Inima", ediția a II-a, Galeriile de Artă Moldova Mall, Iași
2008 - "Inside", Galeria Galateea, București
2008 - "Inside II",  Căminul Studenţesc de Arte - București
2007, 2006  - Expoziție de Icoane Bizantine, Galeriile Top Art, Casa Cărții, Iași
2006 - Expozitie de grup "Noțiuni Perimate", Galeria ApARTE, Facultatea de Arte Vizuale, Iași
2000 - "Armonie", Hotel Orizont - Iași

premii
Premiul I Diplomă de Excelență la Expoziția de Artă Vizuală „Dragobete Art.Ro”, ediția a III-a, Sala Atrium, Palas Mall, Iași 2015
Premiul I la Concursul de Creație Plastică „Între Figurativ și Simbolic”, Galeria Monique Roussel, Iași 2013
Distincție de merit pentru excelență în profesie la Expoziția de Arte Vizuale „A.R.T.E” editia de toamnă, Galeria „I.Art” Biblioteca Centrală Universitară Iași 2014
Premiul Special pentru Grafică și Compoziție la Concursul Internațional de Creatie Plastică
„Eminesciana”, Iași 2013
Premiul pentru Grafică, Diplomă de Excelență  la Expoziția de Artă Vizuală „Dragobete Art.Ro”, Iași 2014
Diplomă de Merit la Festivalul Internațional „Arte Reciclări Terapii/Tradiții Educații”, Galeria Cupola, Iași 2015
Diplomă de Onoare pentru participarea la Expoziția Taberelor de Creație – Arte Vizuale – ediția I, din cadrul Festivalului Internațional A.R.T.E, Galeria Cupola Iași 2013
Premiul Eminescu/medalie la Concursul Internațional „Eminesciana”, Iași 2011
Premiul pentru Grafică, Diplomă de Excelență la Expoziția de Artă Vizuală „Dragobete Art.Ro” Iași 2013
Premiul pentru Grafică, Diplomă de Excelență la Expoziția de Artă Vizuală „Ritmuri Atemporale” Iași 2013
Premiul pentru Grafică, Diplomă de Excelență la Expoziția de Artă Vizuală „Identități Ieșene”  2013
Premiul pentru Pictură  la Expoziția de Artă Vizuală „Identități Ieșene” 2012 
Premiul pentru Grafică la Expoziția de Artă Vizuală „Sărbătoarea Artelor la Casa Corpului Didactic” Iași 2012
Premiul Special pentru Instalație la Expoziția Internațională de Arte Vizuale A.R.T.E, Iași
2011
Diplomă de Onoare la Concursul în aer liber, Murcia, Spania 2005
Premiul Special pentru tehnică mixtă și acuratețea cromaticii la Concursul Internațional de Creație Plastică „Eminesciana” Iași 2012
Diplomă de Excelență  la Expoziția Internațională de Arte Vizuale “Dialoguri” Iași, 2015
Diplomă de Merit pentru înaltul profesionalism și aleasa ținută artistică a operei - la Concursul Internațional “Eminesciana”, ediția a V-a, Galeria “Cupola”, Iași, 2015
Diplomă de Merit  la Festivalul Internațional “Arte Reciclări Terapii/Tradiții Educații”, Galeriile “Cupola”, Iași, 2015
Diplomă de Excelență  la Salonul de Iarnă al Festivalului Internațional A.R.T.E, 2014
Diplomă de Excelență  la Expoziția „Festivalul International A.R.T.E” 2013 
Diplomă de Excelență  la Expoziția de Arte Vizuale „Mirajul Cetății” Iași 2012

publicații
2009 -  „ARTA – Avatarii si Colaje in aprecierea Creativitatii Simbolului, Interpretarii..;Elemente ale Perceptiei de tip artistic prin raportare la binomul Mental-Senzorial”- in Simpozionul National Brancusi – Spirit si Creatie
2007 - „Decriptare şi percepere în „slideshow-urile” Contemporaneităţii artistice; modalităţi de inovaţie a Graficii Monumentale” – Centrul de Cercetare CReART, Interferenţe - Creaţie şi Restaurare în Artă
2006 - Cotidianul „Ziarul de Iaşi”, Revista  „Mesagerul Verde”, etc.

colaborări
proiecte de vitralii 
restaurare -  Biserica „Sf. Ilie” Bucureşti
decoratii murale,  Club „Pat Lounge” Bucuresti (Hot Clubs&Bars- Bucharest, editat de Igloo aprilie 2007)
ghid turistic – Muzeul de Artă Sanzillo, Murcia, Spania,

burse obținute
Socrates-Erasmus, Murcia – Spania, 2005
Viena-Austria, Budapesta – Ungaria, 2002

decorații murale 
2009 - Club Pat Lounge, București
2011-2007 - Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, Iași
2006 - „Tăcerea Unui Înger” (12m/3,30m), Spitalul de copii „Sf. Maria” Iași
2006 -  decoraţii în sat Roşu de vacanţă, Delta Dunării
2006 - Galeria „apARTE”  a Facultăţii  de Arte Vizuale  „G. Enescu” Iași

apariții
2011 - DICŢIONARUL ILUSTRAT AL ARTELOR FRUMOASE din Moldova
         (1800-2010)
2015 - Catalogul Concursului Internațional de Creație Plastico-Lirică 
         „Eminesciana”
2015 - Albumul Festivalului Internațional A.R.T.E. 2015
2015 - Albumul Expoziției de Artă Vizuală „Dragobete Art.Ro” 2015
2014 - Albumul Expoziției de Artă Vizuală „Dragobete Art.Ro” 2014
2014 - Albumul Expoziției de Artă Vizuală „Ritmuri Atemporale”, ediția a V-a, 
         Editura “Spiru Haret”, CCD Iași, 2014
2013 - Albumul UNIUNII ARTIȘTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA FILIALA IAȘI
2013 - Catalogul Taberelor de Creație 2013
2013 - Catalogul Salonului Anual ARTIS – U.A.P. din Romania Filiala Iași
2013 - Catalogul Expozitiei „Ritmuri Atemporale” Iasi, ediția a IV-a, 
         editura “Spiru Haret” CCD, Iași, 2013
2013 - Concursul Internațional de creație plastico-lirica "Eminesciana" Iași
2013 - Catalogul Festivalului Internațional A.R.T.E. ediția a III-a
2012 - Simpozionul Național cu participare Internațională Dimitrie Cantemir 
          și Vocația Europeană a gândirii românești”, ediția a IX-a, Iași 
2012 - Catalogul Expoziției-Concurs Internațional EMINESCIANA, ediția a II-a
2011 - Catalogul Salonului Profesorilor de ARTE VIZUALE - Iași
2011 - Catalogul Simpozionului Internațional A.R.T.E.
2011 - Catalogul Salonului ARTIS – UAP IASI
2011 - Ziarul de Iaşi, Expoziția Inima”, Galeria Moldova Mall, Iaşi
2011 - Cotidianul Intependent al Judeţului Suceava
2011 - Monitorul de Suceava
2010 - Catalogul Salonului Anual al UAP-Iași
2009 - Revista  de Cultură Cronica, nr. 7
2008 - Jurnalul Naţional - Portret de artist  Mihaela Ştirbu
2006 - Revista IDEA Artă și Societate

mihaela stirbu premiata la Suceava, aparitie in Monitor
mihaela stirbu - in Cotidianul independent al judeţului Suceava 2011
mihaela stirbu in Ziarul de Iasi si Galeria Moldova Mall,Iasi
Modernism, mihaela stirbu - Galeria Moldova Mall, iasi
mihaela stirbu in Jurnalul National
mihaela stirbu in expoziţia Imported-Version, Manchester, Anglia
mihaela stirbu in Ziarul de Iasi 2006
mihaela stirbu - expozitie personala i s i d e Bucuresti, Expozitiile absolventilor Universitatii Nationale de Arte
www.nettime.org
mihaela stirbu in Bucuresti - EXPOZITIA ABSOLVENTILOR UNIVERSITATII NATIONALE DE ARTE
www.unarte.ro
Articol in Jurnalul
art-nouveau-in-spatiul-contemporan
Un ceai de Sanziene la Pallady
hartagroup.blogspot.com
Revista Idea
Expozitie Palas Mall. mihaela stirbu
Modernism.Mihaela Stirbu
expozitie-inima-palas-mall-iasi. Mihaela Stirbu
Ziarul de iasi. mihaela stirbu
dragobete-art. mihaela stirbu
Lansare-album-de-arta-dragobete-art-ro/Mihaela stirbu
Diplome-de-excelenta-la-salonul-profesorilor-de-arte-vizuale.Mihaela Stirbu
Jurnalul-national/mihaela-stirbu